Las pereţii să vorbească, trece-o oră…
Două picături de timp dispar în neant…trec,
Iar reverbul lor se izbeşte de timpanul meu.
Cad orele… mereu în perechi, sfidând gândirea.
Mi-e dor de frunzele uscate ale timpului,
Asupra cărora am reflectat,
Ridicând vocea în sinea mea.
